Sf. Mucenic Sava de la Buzău > Sfinte Moaşte

jos>

Sf. Mucenic Sava de la Buzău
(12 Aprilie)

SFINTE MOAŞTE

Între anii 370 si 372, regele goților, Athanaric, stabilit în Dacia nord-dunăreană, a început o puternică persecuție împotriva Împăratului bizantin Valens cu care era în război. Mulți creștini au fost prinși, chinuiți, înecați și arși de vii în Dacia Traiană. Alții, de teamă, s-au refugiat în sudul Dunării, în Moesia și în Dacia Pontică.

Actul martiric al Sfântului Sava precizează că în primăvara anului 372, a treia zi de Paști, noaptea, ostașii lui Athanaric - conduși de nobilul Atharid - au prins atât pe preotul Sansala cât și pe Sfântul Sava, i-au legat, i-au chinuit, făcându-le multe răni pe corp și cerându-le să se închine idolilor și să mănânce cele jertfite lor. Rezistând miraculos tuturor acestor încercări, Sfântul Sava a fost condamnat la moarte prin înecare.

Unii dintre ostași - probabil creștini - au vrut să-l elibereze, dar el le-a zis: "Împliniți porunca ce vi s-a dat. Eu văd dincolo de râu. Iată, în față stau în slavă cei ce au venit să mă primească (îngerii, n.n.) Care așteaptă să ia sufletul meu și să-l ducă în lacășul slavei lui Dumnezeu… I s-a legat de gât un lemn greu și a fost aruncat în apa râului Buzău. Era 12 Aprilie 372, a cincea zi după Paști, când s-a săvârșit din această viață Sfântul Mare Mucenic Sava în vârstă de numai 38 de ani. După ce l-au ucis, goții l-au scos din apă și l-au lăsat neîngropat. Trupul său a fost luat de creștini și de preotul Sansala și a fost ascuns, apoi îngropat.

Vestea despre noul martir s-a răspândit și a determinat pe Sfântul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, să se adreseze lui Junius Soranus, guvernatorul Dobrogei, capadocin ca și Sfântul Vasile, pentru a-i trimite moaștele Sfântului Sava. În această scrisoare se face precizarea că moaștele Sfântului Sava au fost aduse întâi în "Romania", adică în Dobrogea, cu siguranță la Tomis (Constanța), păstorită la acea vreme de Episcopul Betranion, și de aici - cu binecuvântarea ierarhului au fost trimise Sfântului Vasile în Capadocia, însoțite de o epistolă. Aceasta poartă titlul de Epistolă a Bisericii lui Dumnezeu ce se găsește în Capadocia către a Bisericii lui Dumnezeu din Goția, către Bisericile locale ale Sfintei Biserici Universale (G. Timus, Epistola Bisericii Goției, în revista "BOR", 1890-91). Documentul, scris în limba greacă literară, arată cultura deosebită a autorului ei, Episcopul Betranion, fiind prima scrisoare ce se păstrează și care a fost redactată pe teritoriul Patriei noastre. (P.G. XXXII, scrisoarea 55) (Pr. M. Păcurariu Istoria BOR, I, București, 1980, p. 101).

După primirea Sfintelor Moaște ale noului martir, Sfântul Vasile răspunde prin două scrisori adresate Sfântului Betranion al Tomisului, destinatarul fiind numit "theosevis", adică pios, termen rezervat clerului, mai ales episcopilor. În a doua, Sfântul Vasile îi scrie: "Tu ai cinstit pământul patriei tale (Capadocia) cu un martir care a înflorit de curând pe pământ barbar (Goția, n.n.) care este învecinat cu al vostru (Dobrogea) (P.G. XXXII, scrisorile 164 si 165). (Y. Courtonne, Saint Basil, Lettres II, Paris, 1961, p. 98).

Este o dovadă în plus că Sfântul Betranion al Tomisului era grec capadocian ca și Sfântul Vasile, ca și Junius Soranus, guvernatorul Dobrogei și ca și Sfântul Mare Mucenic Sava, descendent al captivilor greci aduși de goți în Dacia (V. Pârvan, Contribuții epigrafice la istoria creștinismului daco-roman, București, 1911, p. 137).

Sfântul Vasile numește pe Sfântul Sava "atlet a lui Hristos", "martir al adevărului care a luat cununa dreptății". Cât despre Bretanion, Sfântul Vasile îi laudă ortodoxia niceeana și încheie cu cuvintele: "Te rog amintește-ți în rugăciunile tale și de noi, cei care te iubim, rugându-te cu osârdie Domnului pentru sufletele noastre ca să fim vrednici să slujim lui Dumnezeu pe calea poruncilor Lui pe care ni le-a dat spre mântuirea noastră" (J. Zeiller, Les origines chretiennes dans les provinces danubiennes, Paris, 1918, p. 431).

În 1972, cu ocazia împlinirii a 1600 de ani de la martiriul Sfântului Sava au apărut o serie de studii dintre care amintim:
 • IPS Dr. Nicolae Corneanu, Pătimirea Sfântului Sava Gotul, în "Mitropolia Banatului" nr. 4-6, 1972;
 • Vasile Sibiescu, Sfântul Sava Gotul, în "Glasul Bisericii" nr. 3-4, 1972;
 • Ștefan Alexe, 1600 de ani de la moartea Sfântului Sava Gotul, în "BOR" NR. 5-6, 1972;
 • Mircea Pacurariu, Creștinismul daco-roman în nordul Dunării în secolul IV. La 1600 de ani de la moartea Sfântului Sava "Gotul", în "Mitropolia Ardealului" nr. 3-4, 1972.

La 20 Iunie 1992, Biserica Ortodoxă Română a făcut cea de a treia canonizare din istoria sa, după cele din 1517 și 1955-56. Alături de sfinții români a trecut în calendar și "sfinți din alte neamuri care au predicat și au fost martirizați în părțile noastre", între care și Sfântul Mare Martir Sava de la Buzău, zis Gotul, prăznuit la 12 Aprilie (Calendar creștin ortodox, București, 1993, p. 27).

În concluzie, constatăm că în nordul Dunării pulsa în secolul al IV-lea o viață creștină intensă, fiind aici preoți, cântăreți, biserici care prăznuiau anumite sărbători (Învierea Domnului). Creștinismul era răspândit și la sate, țăranii păgâni priveau cu simpatie pe creștini, dovadă încercarea de a-i salva viața Sfântului Sava. Populația daco-romană a continuat să existe și sub goți, păstrând legături neîntrerupte cu populația de limbă latină din sudul Dunării (Dobrogea).

În sfârșit, constatăm că învățătura creștină ortodoxă era atât de puternică pe teritoriul Patriei noastre în secolul al IV-lea, încât din rândul credincioșilor de aici unii și-au dat viața pentru Hristos, învrednicindu-se de cununa muceniciei, ca de exemplu Sfântul Mare Mucenic Sava de la Buzău (M. Păcurariu, Istoria BOR, I, București, 1980, p. 102).

În amintirea Sfântului Sava de la Buzău, sau Gotul, se va construi în orașul Buzău o măreață catedrală ortodoxă care-i va purta numele.

Din mai 1996, Sfântul Mucenic Sava a devenit protectorul orașului Buzău.

Sursa: SINAXAR (Din viețile sfinților)

<sus